Celelalte manele de la Premiile Gopo

J. Balvin la Primavera Sound, Black Panther la Oscar, Bursuc la TNB. Ce vremuri trăim, prieteni. Lucruri care ar fi trebuit să treacă mai mult sau mai puțin neobservate sînt arătate cu degetul, pardon, cu toată mîna (dreaptă, firește) și trimise la colț că n-au ce căuta în „locuri sfinte” – ne aducem aminte și de binecunoscutele greatest hits discriminatorii „Manele la Operă” și „Manele la Facultatea de Medicină” – de parcă e în puterea cuiva dintre noi să decidă cine și unde are liber să cînte sau chiar să intre cînd vine vorba despre instituții publice. Ce deranj în lumea înaltă, deși Bursuc poate fi oricînd înlocuit cu Puric.

Dar, să vorbim și despre celelalte manele, despre care altfel oricum nu s-a vorbit și nici nu se va vorbi prea curînd.

Pentru cine nu cunoaște – mă gîndesc că așa cum sînt oameni care n-au văzut majoritatea filmelor nominalizate, așa sînt oameni care habar n-au că cinemaul românesc încearcă de peste zece ani să aibă propriile Oscaruri – Premiile Gopo au ajuns la a 13-a ediție, din inițiativa regizorului și producătorului Tudor Giurgiu, iar astăzi au ajuns să voteze peste 600 de oameni, fie din industrie, fie care au legătură cu aceasta. Anul ăsta, Moromeții 2 – deși cu meritele sale la interpretare, regie și imagine, scenariul e o glumă, mai ales prin felul în care schimbă ideologic romanul și personajul Niculae – a plecat acasă aproape cu toate premiile.

Din lac în puț, însă, statueta pentru scenariu a fost primită de un film uber tezist și uber anost, Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari, deși, cinstit vorbind, niciunul dintre lungmetrajele nominalizate nu sînt cu prea multe clase peste: Charleston e un exercițiu remarcabil în imagine și compoziție, dar altfel stîngaci și ridicol pe alocuri, Pororoca e prea lung și problematic în ceea ce privește rolul feminin (a primit binemeritat, în schimb, premiul pentru cea mai bună regie), iar despre Secretul fericirii, mă rog…

Premiul pentru debut a fost luat de Ivana Mladevonic, care s-a ocupat de regia filmului Soldații. Poveste din Ferentari, un film insuficient, greu accesibil, uneori enervant de repetitiv și inegal, care deși are premize tari și intrigante, nu e capabil să le dramatizeze: estetica e înlocuită de un observaționism amateur în multe momente, documentarist în altele, care nu reușește să fie complementar poveștii de dragoste dintre cei doi actori principali.

Iosif Paștină a luat premiul pentru tînără speranță, datorită rolului Niculae din Moromeții 2, pe care-l interpretează ca și cum o scîndură ar încerca, de una singură, să cadă după ce a fost rezemată de un perete. Revenind la Pororoca, Iulia Lumînare a fost votată cea mai bună actriță pentru un rol secundar nu doar grandios de neverosimil și misogin, dar complet inexistent (în aceeași categorie apăreau, oricum, Ofelia Popii și Dana Dogaru și cred că am zis suficient).

PS. Altfel, mă declar mulțumit la categoria scurtmetrajelor (aș fi preferat Iederă în locul lui Cadoul de Crăciun, dar amîndouă sînt, de fapt, singurele reușite din categorie), la recunoașterea lui Bogdan Dumitrache și a regizorului Constantin Popescu pentru Pororoca și de faptul că Cosmina Stratan a primit binemeritat premiul pentru cea mai bună actriță în rol principal, datorită lui Dragoste 1. Câine, un film deși sublim în imagine, mai plictisitor decît o vînătoare unde nu ochești niciun animal.

Fotografie de Miluță Fluieraș