If Beale Street Could Talk: Prea romantic, prea ca la americani

James Baldwin, scriitor și figură remarcabilă a mișcărilor pentru drepturile civile ale anilor ’50 și deceniilor următoare, într-un celebru debate petrecut la Cambridge University în 1965, alături de William F. Buckley, susținea faptul că un afro-american se naște într-o lume albă. Sau, să nuanțăm nițel, deja stabilită ca fiind albă și face chiar o referință cinematografică la Gary Cooper plecat la vînătoare de indieni (vezi și „The American Dream and the American Negro” apărut în New York Times). Peste niște ani, Baldwin scria romanul If Beale Street Could Talk, o poveste de dragoste petrecută în Harlem la începutul anilor ’70, despre două familii care trebuie să suporte condamnarea pe nedrept a unuia dintre membri.

În centrul atenției e Tish (KiKi Layne), care rămîne gravidă cu copilul lui Alonzo Hunt aka Fonny (Stephan James), condamnat pe nedrept pentru viol, a cărei voce e și cea a naratorului. Barry Jenkins, regizor care a atras atenția acum cîțiva ani cu Moonlight, melodramatizează și estetizează în exces: Tish are vocea unui copil, deși știe să înjure cînd e cazul, Fonny face tot felul de fețe caricatural naive, ca și cum ar interpreta rolului lui Winnie the Pooh, imaginea lui James Laxton e minunată, dar oamenii ăștia bîjbîie pe întuneric și atunci cînd vor să bea o bere împreună (American Gangster la contrast -20, să zic), iar regia jonglează între realism și sirop musical (uneori, parcă începe o scenă La La Land).

Cu alte cuvinte, cred că romanul lui Baldwin ar fi meritat mai mult decît o reinterpretare romanțios imaculată & lentă, stropită cu jazz. Paradoxal, însă, izbutită cînd vine vorba despre intrigile secundare: conflictul mocnit dintre cele două familii sau prietenia lui Fonny cu Daniel Carty (Brian Tyree Henry, pe care-l știm din Atlanta, tot mai binemeritat prezent pe marele ecran) sînt intense și expresive.

De ce să-l vezi? Te dai în vînt după culori, decoruri & costume, prim-planuri lungi și alte detalii regizorale. Altfel, din păcate, e mai degrabă un test de răbdare.

6/10 ★