Dragged Across Concrete: Polițist, inteligent

Ca orice pulp noir care se respectă, Dragged Across Concrete începe cu un cântec din epoca de glorie a muzicii soul. „Street Corner Felines” a celor de la The O’Jays anunță genul ăla de film în care unul sau mai multe personaje „și-o cam fură”, pentru că „și-o cam merită”. Genul e omniprezent, de obicei la radio, îndiferent că se aude în mașina unui gangster sau a unor polițiști. Mare lucru nu s-a schimbat, deși așa pare: toată lumea încearcă să se descurce cum poate în societatea celor 1%.

Regizorul S. Craig Zahler, care a mai exersat paradigma și cu precedentele Bone Tomahawk și Brawl in Cell Block 99, are și auto-ironie: e conștient că intriga e subțire și ne relaxează încă din primele 20 minute, cînd cei doi polițiști „cam corupți”, „cam zeloși”, sînt întrerupți din inevitabila scenă clișeu într-un diner de către șeful secției. Anthony Lurasetti, interpretat în oglindă de către Vince Vaughn cu rolul din True Detective de acum cîțiva ani, aruncă meta-gluma: „Didn’t know the Chief Lieutenant was so fond of intrigue”. Evident, nici noi nu tre’ să o luăm prea în serios.

După ce sînt suspendați, în urma unui video trimis la un canal de știri de către un locatar vigilent, partenerul său Brett Ridgeman (meticulos jucat de Mel Gibson, un fel de Martin Riggs din Lethal Weapon care și-a pierdut umorul adolescentin & nu se regăsește într-o lume tot mai corectă politic & dependentă de noile tehnologii) îi propune să urmărească și să jefuiască niște gangsteri. Pentru că au nevoie de bani și pentru că „merită”: „We have the skills and the right to acquire proper compensation”.

Probabil ți-ai dat seama deja că dialogul e strident smart (chiar dacă uneori prea întins și/sau supra-explicat): „Like cellphones and just as annoying, politics are everywhere”, „I’m about as liberal as any ex-cop could ever be” sau „Best part of a stake out, other than when it ends is when you’re eating” sînt doar cîteve exemple de testosteron literar. La fel, metaforele socio-culturale, dar și despre inevitabilul conflict sînt evidente.

De ce să-l vezi? Compoziții precise și sublime, lent, dar intens, cu un moment post-modern remarcabil într-o bancă, Dragged Across Concrete e un mix tragicomic între banal și șocant. De asemenea, insistă ideologic: arta are dreptul să fie ofensatoare.

8/10 ★