Burning: Cînd se alege prafu’

Povestea scurtă Burning Barns, scrisă de Haruki Murakami, despre un tînăr care nu reușește să se acomodeze cu ideea unui job, cam tăcut & visător și care dorește să devină scriitor, e dusă la peste două ore de perfecțiune și sublim cinematografic de către regizorul coreean Chang-dong Lee, care după Secret Sunshine a așteptat, iată, peste zece ani să regizeze altceva.

Burning jonglează cu problematici expresive & filosofii vizuale despre conflicte de clasă socială („To me, the World is a mystery”), dar și cu nostalgii pentru copilărie, anxietăți urbane și/sau existențiale („There is no right or wrong, just the morals of nature”) și, în cele din urmă, gelozie & paranoia. Lent și meticulos, atent la detalii uneori surprinzătoare și cu cîteva scene post-modern contemplative care îmbogățesc naturalismul dominant – încă nu-mi dau seama dacă muzica jazz e folosită ironic, dar așa ar trebui.

De ce să-l vezi? O scurtă-deși-lungă meditație despre căutarea mizei, indiferent că e vorba despre un Porsche, și poate o metaforă mai mare despre cum bogații vor face Planeta scrum, într-un final.

9/10 ★