When They See Us: Nedreptate și încredere

Mai periculos decît cartierul Ferentari într-o noapte de weekend, New York-ul anilor ’80 își trăia cel mai violent deceniu din 1900 încoace, iar cazul joggeriței bătute și violate în Central Park a fost unul dintre cele mai notorii, în mare parte datorită felului defectuos și/sau rasist prin care cei cinci inculpați au fost tratați atît de poliție, cît și de presă (avem mărturiile unor jurnaliști rușinați, care și-ar fi dorit să fie mai echilibrați la momentul respectiv).

Scris și regizat de Ava DuVernay (vezi Selma sau documentarul 13th), unul dintre numele importante care se preocupă cu problematici socio-politice, When They See Us e preferabil de văzut de două ori – primele două episoade, mai exact, pentru a te acomoda cu personajele și pentru a prinde toate detaliile. Pentru cine știe povestea, însă, a doua jumătate e fără miză. Vei înțelege la momentul oportun de ce, dar știm cu toții că Netflix asta face, întinde elasticul pînă la refuz.

Altfel, urmările în viața reală deja au apărut. Procurorul care s-a ocupat de caz, Linda Fairstein (lol, are „fair” în nume și în 1993 a fost declarată „Femeia anului” de către revista Glamour), s-a văzut obligată să renunțe la pozițiile din cadrul unor asociații sau organizații non-guvernamentale și, evident, ar fi bine să nu intre pe Twitter măcar vreo zece ani de-acum încolo. Interpretată aprig de Felicity Huffman (vezi excelentul Transamerica), Fairstein e un personaj intrigant, pentru că aș încerca să privesc non-isteric unele libertăți pe care DuVernay și le-a permis în scenariu: ora la care s-a petrecut crima s-a stabilit după mai multe zile, iar replici rasiste pe care nimeni nu le-a auzit vreodată sînt totuși ficțiune..

De ce să-l vezi? Dacă scenariul e banal și incorect pe alocuri, imaginea & interpretările sînt captivante. Mai degrabă recomand documentarul Framed: The Central Park 5.

6/10 ★