I am Mother: Robotul e și el om

Filmul cu cele mai multe [alarm beeping], debutul în regie al tinerei speranțe Grant Sputore e încă un rezultat aproape nefericit al algoritmului Netflix care încearcă să mulțumescă pe toată lumea. Iar referințele de data asta sînt de la 10 Cloverfield Lane sau Black Mirror (canibalizarea funcționează!) la Terminator și poate chiar Moon.

Povestea e simplă, dar se complică pe parcurs. Cei doi creatori, Michael Lloyd Green și mai sus amintitul, sînt mai preocupați de plot twists decît de implicațiile emoțional filosofice ale faptului că o fată e crescută de un android într-o clădire pustie, populată doar de alți 62.999 de embrioni păstrați „la gheață”.

„You know you can talk to me, Daughter, about anything”, îi sugerează la un moment dat mașina de spălat cu conștiință puștoaicei și cam la nivelul ăsta e purtată problematica relație dintre om și inteligență artificială. Și cam despre ce, mă rog, ați vrea să vorbiți? Prognoza meteo e aceeași, băieți nu prea sînt (aparent, nicăieri pe Planetă), iar după vreo 10 minute oricum ne dăm seama că ești o tirană care ascunde niște secrete murdare.

De ce să-l vezi? Roller coaster cu (prea) multe întrebări la care vom afla răspunsuri mai mult sau mai puțin satisfăcătoare sau incoerente, dar măcar cu o morală finală destul de intrigantă: specia umană ar trebui să-și folosească mai inteligent propriul procesor.

6/10 ★