Stranger Things 3: Fiori, fete și băieți

După un al doilea sezon mai plictisitor decît un documentar despre fabricarea iartului, frații Duffer au tăiat din balast și au scris & regizat opt episoade aproape miraculos de antrenante. În plus, au echilibrat-o pe Winona Ryder, care brusc nu mai e agasantă și enervantă și care a înțeles să o lase mai moale la capitolul over-acting. Mike, slavă Domnului, nu mai e atît de important în viața lui Eleven, Nancy Wheeler primește binemeritat mai multă atenție, iar șeriful Hopper e în cea mai bună formă.

O mașinărie neobosită de acțiune & comedie, mai aproape de James Cameron sau John Carpenter decît de Steven Spielberg (cum era vorba în sezoanele precedente), ST3 are mult mai puține scăpări de logică, horror mai intens, personaje noi brici (remarcabili sînt Maya Hawke din Little Women și Brett Gelman din Lemon) și un plot care nu e lăsat să aștepte: în vara lui 1985, sub proaspătul construit mall din Hawkins, o armată de ruși (stai liniștit, se fac miștouri aprige și despre capitalism) încearcă să deschidă poarta pe care punkista Eleven a reușit s-o închidă.

Intrigile secundare sînt și ele delicioase. Șerifu’ are o problemă de comunicare cînd vine vorba despre relația suprasaturată dintre Mike și Eleven, iar în același timp pare tot mai hotărît să facă pasul cel mare cu Joyce, Dustin are o gagică cu care comunică folosind un hal de transmițător construit chiar de el și se simte ignorat de gașcă, Nancy încearcă să se impună în fața colegilor sexiști, iar Steve se îndrăgostește treptat de colega lui de serviciu.

De ce să-l vezi? O aventură rapidă & satisfăcătoare în clișee optzeciste, mai matură și conștientă de potențial decît precedentele.

7/10 ★