Years and Years: Așa sînt anii noștri, unul bun, zece răi

 „De cînd am început să luăm în serios politica?!” e întrebarea esențială pe care Years and Years o pune încă din primul episod, oarecum retoric: de obicei, cînd societatea „face” politică, efectele sînt bizare (Donald Trump președinte, referendumul Brexit, ascensiunea extremei drepte în Franța și Italia și așa mai departe). Invers, politica te păcălește de fiecare dată. Pentru că e politică și pentru că n-ar trebui să o luăm în serios, ci doar să punem, imparțial, presiune atunci cînd e nevoie (anii ’60, spre exemplu, sînt cel mai bun exemplu în acest sens).

Cu ceva împrumuturi din Black Mirror (în general, la capitolul gimmick-uri tehnologice), seria HBO gîndită de Russell T. Davies își imaginează viața unei familii într-un viitor apropiat (poate chiar mai apropiat decît ne așteptăm), cînd lucrurile se complică de la an la an: geopolitica devine tot mai isterică, Planeta tot mai caldă, viața tot mai imprevizibilă.

Conversații casual la telefon sau la masă întrerupte de politică sau economie, un ucrainian gay care trăiește în casa unei pensionare rasiste sau o generație Z care-și implantează entuziast telefonia mobilă în corp sînt doar cîteva dintre micro-intrigile din interiorul familiei Lyons, scrisă aproape perfect de Davies: caractere diverse cu statut social diferit, pentru o privire de ansamblu și bineînțeles un amestec juicy de reacții & interacțiuni. Inclusiv o activistă, Edith, care la începutul episodului al doilea are un monolog care-ți dă fiori: „Mă înspăimîntă, fiindcă lumea se încinge și mai mult, devine și mai alertă, și mai nebună. Nu ne oprim deloc, nu reflectăm, nu învățăm, ne precipităm doar spre următorul dezastru.” Dar și dacă ne-am opri, ar mai conta?

De ce să-l vezi? E frisonant să observi cum lumea se schimbă treptat, nu printr-un eveniment apocaliptic așa cum ne așteptăm cu toții, și că ne vom da seama de asta într-o dimineață, la cafea, cum ne dăm brusc seama că am făcut riduri sau ne-am îngrășat.

8/10 ★