The Family: Iisus, candidat independent

Despre începuturile și trecutul așa-zisei organizații creștine The Fellowship aș recomanda măcar două surse: reportajul lui Peter J. Boyer din The New Yorker și cartea One Nation Under God: How Corporate America Invented Christian America, scrisă de Kevin M. Kruse. Găsești acolo cum un norvegian, Abraham Vereide (Da, fix Abraham!), a ajuns în aproximativ un deceniu să se roage la aceeași masă cu nume importante din politica & economia nu doar americană, ci și internațională. De la senatori la președinți, de la lideri de sindicat la directori generali (IBM, Chevrolet ș.a.) și așa mai departe.

Ba chiar din 1953 a pornit celebrul National Prayer Breakfast, eveniment elitist care se întîmplă în fiecare an, unde se întîlnesc tot felul de indivizi influenți în politică, economie sau societate. Dwight D. Eisenhower a fost primul, iar de-atunci toți ceilalți președinți americani au ținut discursuri – inclusiv Barack Obama, pe care regizorul evită să-l implice în expoziție. Despre prietenia de lungă durată dintre Hillary Clinton și The Fellowship nici nu mai zic… 

Douglas Coe, urmașul lui Vereide la conducerea organizației, asupra căruia se insistă în proaspătul documentar The Family, bazat pe cartea cu același nume scrisă de Jeff Sharlet, a ajuns chiar să pună umărul la tratatul de pace dintre Egipt și Israel din 1978. Sau să-l găzduiască la Cedars, sediul central al organizației, un fel de Casa Albă mai mică, pe Teodoro Obiang Nguema Mbasogo, președintele Republicii Guineea Ecuatorială, considerat unul dintre cei mai duri dictatori africani – doar un exemplu dintre personalitățile controversate cărora Coe le-a strîns mîna. „Jesus even met with the Devil”, motivează Coe. Dar nu cu politicieni, aș zice, Iisus era totuși mai punk de-atît: „Este o vreme cînd un om stăpîneşte peste alt om, spre propria lui nenorocire.” (Eclesiastul, 8:9)

De ce să-l vezi? Chiar dacă profită de subiect pentru a trimite săgeți obtuze către Donald Trump (of, notițe din agendă!), e inutil de lung și presărat cu povestioare neinteresante (cu alte cuvinte, intrigant, dar insuficient), The Family e în primul rînd o provocare morală: poate că lobby-ul nu e ilegal decît în anumite condiții, nici rugăciunea, dar lumea politică, ca orice organizație care caută influență & autoritate, e fundamental defectă.

6/10 ★