#Scurtcircuit: Dolor y Gloria, American Woman și altele

Existențialism colorat de la Pedro Almodovar, realism american, Shia LaBeouf și așa mai departe.

Dolor y Gloria (fotografie principală)

Deși nu de puține ori distant (scenele din prezent sînt mai degrabă convenționale în dialog și regie), noul Almodovar punctează la umor, interpretarea lui Antonio Banderas e captivantă, iar joaca auto-referențială (mai ales la Todo sobre mi madre) e un mic puzzle pervers pentru cei care cunosc foarte bine filmografia spaniolului. Altfel, o fantezie intrigantă: un regizor cu o carieră în declin, cu tot felul de probleme de sănătate și chiar dependent de heroină pentru o scurtă perioadă de timp, își rezolvă blocajul existențial prin nostalgie.

7/10 ★

American Woman

Iată că Jake Scott, după ce și-a încercat norocul cu doar două filme considerate mediocre de critică (Plunkett & Macleane, al cărui fan naiv mă declar, și Welcome to the Rileys), altfel un longeviv & respectabil regizor de videoclipuri muzicale, surprinde pe toată lumea cu un exercițiu în realism despre o femeie nonconformistă nevoită să-și schimbe în mod abrupt & dramatic stilul de viață după dispariția fiicei sale. Episod întins pe zece ani, American Woman poate fi acel film cu nuanțe feministe deloc prețioase al anului.

8/10 ★

The Peanut Butter Falcon

Debut regizoral al duoului Tyler Nilson & Michael Schwartz, despre o prietenie între Zak (Zack Gottsagen) și Tyler (Shia LaBeouf). Primul suferă de sindromul Down și vrea să facă wrestling, al doilea suferă de inoportunism și inadecvare și habar n-are ce vrea să facă. Se adaugă Eleanor (Dakota Johnson), îngrijitoarea care-l caută pe Zak să-l aducă înapoi în căminul de unde a evadat. Road movie indie-pop, cca. 2005, nu întîmplător păstorit de producătorii filmului Little Miss Sunshine. Ia la rînd toate clișeele narative și estetice, dar trioul reușește după vreo jumătate de oră să-ți intre sub piele.

7/10 ★

Greener Grass

Mai degrabă un freak show călduț despre competivitatea absurdă a suburbanilor din upper middle class decît satiră despre inegalitate socială, filmul de debut regizat de duoul Jocelyn DeBoer și Dawn Luebbe, care și interpretează rolurile principale, e prudent și chiar neamuzant de multe ori. Undeva între o scenetă Saturday Night Live, doar că fără subtilități, și Black Mirror, doar că fără profunzime  Reușește, însă, tocmai acolo unde nu și-a propus neapărat: să ia peste picior conservatorismul parental.

6/10 ★