Parasite: Ce-i în mînă e minciună

Înainte să se scurgă primele zece minute, Ki-woo, unul dintre cei patru membri ai unei familii sărace, primește în dar o piatră Gongshi („scholar rock” sau „piatra cărturarilor”, în traducere liberă), colecționate încă de pe vremea Dinastiei Song și considerate metafore sublime & în același timp grotești ale transformărilor din natură. Acea piatră ajunge să fie folosită în primul act sîngeros al filmului, în timpul unei confruntări de clasă între cetățeni pe care nevoia i-a dezumanizat. Regizorul Joon-ho Bong (vezi Memories of Murder sau Snowpiercer) ne atrage subtil atenția, în aceeași scenă, despre importanța ei, Ki-woo exprimînd naiv: „This is so metaphorical!” Mama lui, însă, e mai pragmatică cînd vine vorba despre răsfățuri simbolice: „Food would be better.”

Mai departe, prietenul de familie, pregătit să plece la studii în afara țării, îi propune lui Ki-woo să-i țină locul de meditator la limba engleză pentru o puștoaică dintr-o familie uber bogată. Cei patru vor reuși să lucreze pentru aceștia cît ai zice „Ce casă mare și frumoasă aveți”, după ce Ki-woo o recomandă pe soră să aibă grijă de mezin, apoi cei doi îi „lucrează” și înlocuiesc pe șofer și bonă cu proprii părinți. Firește, familia Park habar n-are despre complot, doar fosta bonă află secretul și de-aici se declanșează un conflict al alienării din care Bong meșterește naturalist, uneori fățiș, alteori imprevizibil, scene pictural caricaturale, tragicomice, mai întîi despre moravuri (salut, Moliere, salut, Caragiale, salut Mizerabilii), mai apoi despre capitalism: economia inechitabilă, în care bogăția se află în conturile cîtorva, are consecință lupta pentru firimituri.

Luptă care fără revoluție nu înseamnă finalmente mare lucru. Rolurile din subsolul societății sînt interschimbabile, iar soțul fostei bone, Geun-se, care trăia sub vila imensă clarifică: „Sînt mulți oameni care trăiesc sub pămînt, mai ales dacă luăm în considerare și demisolurile”. Celălalt cap al familiei, Kim Ki-taek, îl întreabă cum poate, totuși, să supraviețuiască în astfel de condiții, iar răspunsul e dezolant: „Mă simt confortabil. Parcă m-aș fi născut în acest loc. Așa că lasă-mă să trăiesc aici”. Ki-taek însă rămîne rece, îi leagă pe cei doi și blochează ușa care dă spre subsol.

Între timp, vremea se precipită, melodramatismul se umflă, casa lor săracă aflată la demisol e inundată cu apă din canal, Ki-woo salvează piatra Gongshi, iar dincolo Geun-se strigă S.O.S. în cod Morse cu ajutorul unui bec, folosindu-se de instalația electrică. Același bec pe care îl aprinde mecanic ori de cîte ori stăpînul casei trece prin dreptul lui, stăpîn care nu va înțelege niciodată mesajele subtile ale celor care suferă (e deranjat, însă, de mirosul lor). Totul e o minciună: „Oamenii n-ar trebui să-și mai facă planuri. Fără niciun plan, nimic nu poate merge greșit, iar dacă ceva scapă de sub control, nu mai contează. Indiferent că ucizi pe cineva sau că îți trădezi țara. Nimic din toate astea nu contează”, îi mărturisește Ki-take fiului său, care îi spune că-i pare rău pentru tot și că va avea grijă de familie, în timp ce adoarme cu piatra în brațe.

8/10 ★