The Two Popes: Lasă-mă, papa, la reformare

Probabil că mulți dintre noi ar fi așteptat mai mult din obrăznicia The Young Pope, oricît de conștienți am fi că Netflix nu e HBO, însă scenaristul Anthony McCarten (vezi The Theory of Everything sau Bohemian Rhapsody) a scris atît cît se pricepe, adică un omagiu pedant și plictisitor, precum cele despre Stephen Hawking sau Freddie Mercury. De data asta, despre un superstar al post-catolicismului, nonconformistul & (aparent?) progresistul Papa Francisc (Jonathan Pryce) care, fie că face sau nu parte dintr-o amplă campanie de marketing targetată pe mileniali, a provocat frisoane conservatorilor cu declarațiile sale despre homosexualitate sau inegalitate socială – totuși, a lăsat loc de „bună ziua”, considerînd avortul o crimă.

Orișicît, nicio umbră de îndoială ori conflict în filmul meșterului Fernando Meirelles (vezi City of God), care se străduie să ofere interes măcar din punct de vedere vizual (mai o cameră instabilă, mai un snap zoom), însă în cele din urmă dialogurile dintre Papa Benedict (Anthony Hopkins) și cel care urma să-i ia locul (și care tot mormăie: „Nu mă votați!”) sînt abecedar, secvențele din tinerețea lui Francisc sînt la nivel Octav, iar scandalul violurilor în urma căruia Benedict a dat jos costumul alb sînt neexploatate, ba chiar aproape inofensive în ceea ce-l privește. Toate lucrurile astea îți forțează mîna să oprești filmul undeva după vreo oră și să ajungi la o singură concluzie, în vorbele nemuritoare ale celor de la BUG Mafia: „Viața ta, nu uita / Anturaju’ este tot și asta nu se va schimba.”

6/10 ★