15 filme bune din 2019

A fost un an bun pentru seriale existențial mizantrope sau melancolie asiatică. Altele remarcabile: o comedie romantică care pornește de la o premiză SF (Ce-ar fi dacă The Beatles n-ar fi existat?), un trip horror psihedelic suedez sau o poezie despre anti-materialism, gentrificare & marginalizare. Iată-le pe toate.

Russian Doll (Sezonul 1)

Un fel de Ziua cîrtiței pentru millenials (sau, cum li se mai spune de sute de ani încoace: clasa de mijloc), proaspătul serial Netflix e gîndit de un trio de femei pentru femei. Femei cu umor, pentru că e vorba despre Leslye Headland (vezi Sleeping with Other People), Amy Poehler (starul Saturday Night Live, care a mai scris, printre altele, Parks and Recreation) și Natasha Lyonne (poate ți-o aduci aminte din Slums of Beverly Hills sau American Pie). Cea din urmă chiar interpretează rolul principal, cel al unei roșcate pe nume Nadia, freelancer la 36 de ani, fumătoare de două pachete pe zi și foarte, foarte prietenoasă cu drogurile și alcoolul. Plus: mizantropă din mai multe puncte de vedere și anti-melodramatică, cu pisica plecată de-acasă.

8/10 ★

The Favourite

Regina Ana (Olivia Colman) a Angliei n-are bărbat, nici copii, doar o mînă dreaptă: Lady Sarah (Rachel Weisz), care o influențează pînă și cum să se machieze. Încă de la începutul filmului, la Curte ajunge Abigail, verișoara celei de-a doua femei în Stat, cum s-ar zice. Doar că nu în calitate de lady, titulatură pe care tatăl i-a pierdut-o la pariuri, ci ca slujnică. Cum bărbații nu prea contează pe tablă, ba chiar sînt caricaturizați pînă la grotesc („Peruca asta e ridicolă!” ar fi cam cea mai masculină replică), toată atenția e asupra trioului mai mult sau mai puțin bisexual, în interiorul căruia fiecare încearcă să se impună, ba chiar să conducă un Regat. Seducător vizual – musai de urmărit și alte realizări ale directorului de imagine Robbie Ryan (Slow WestI, Daniel Blake sau American Honey) – și compozițional (tablouri baroce de Caravaggio sau Velázquez care prind viață), ascuțit, înțepător și obraznic în dialog, The Favourite era chiar favoritul pentru Oscar, dar n-a fost să fie.

9/10 ★

Stranger Things (Sezonul 3)

După un al doilea sezon mai plictisitor decît un documentar despre fabricarea iartului, frații Duffer au tăiat din balast și au scris & regizat opt episoade aproape miraculos de antrenante. În plus, au echilibrat-o pe Winona Ryder, care brusc nu mai e agasantă și enervantă și care a înțeles să o lase mai moale la capitolul overacting. O mașinărie neobosită de acțiune & comedie, mai aproape de James Cameron sau John Carpenter decît de Steven Spielberg (cum era vorba în sezoanele precedente), ST3 are mult mai puține scăpări de logică, horror mai intens, personaje noi brici (remarcabili sînt Maya Hawke din Little Women și Brett Gelman din Lemon) și un plot care nu e lăsat să aștepte. Intrigile secundare sînt și ele delicioase.

7/10 ★

Good Omens (Sezonul 1)

O poveste oportună pentru vremurile încordate pe care le trăim, despre prietenia neconvențională dintre un înger și un demon, care încearcă să conviețuiască și să se bucure împreună de Lumea asta, așa cum e ea, cu bune și cu rele. Sau chiar să o salveze, deși faptul că peste 20.000 de oameni au semnat o petiție prin care acuză mini-seria de blasfemie și le cer celor de la Netflix să o anuleze (deși Good Omens e produs de Amazon Prime!) îmi dă motive întemeiate să cred că nu merită. Dar, firește, nu toată lumea are simțul umorului, cum nu toată lumea crede că Pământul e rotund, iar Aziraphale (Michael Sheen) și Crowley (David Tennant), împreună cu vocea lui Dumnezeu, naratorul (inegalabila Frances McDormand), sînt nevoiți să nu discrimineze cînd vine vorba să ne scape din mîinile Anticristului pe care Crowley îl livrează din greșeală unei familii din „Anglia profundă” (și hazlie).

7/10 ★

Burning

Povestea scurtă Burning Barns, scrisă de Haruki Murakami, despre un tînăr care nu reușește să se acomodeze cu ideea unui job, cam tăcut & visător și care dorește să devină scriitor, e dusă la peste două ore de perfecțiune și sublim cinematografic de către regizorul coreean Chang-dong Lee, care după Secret Sunshine a așteptat, iată, peste zece ani să regizeze altceva. Filmul jonglează cu problematici expresive & filosofii vizuale despre conflicte de clasă socială („To me, the World is a mystery”), dar și cu nostalgii pentru copilărie, anxietăți urbane și/sau existențiale („There is no right or wrong, just the morals of nature”) și, în cele din urmă, gelozie & paranoia. Lent și meticulos, atent la detalii uneori surprinzătoare și cu cîteva scene post-modern contemplative care îmbogățesc naturalismul dominant – încă nu-mi dau seama dacă muzica jazz e folosită ironic, dar așa ar trebui.

9/10 ★

Atlantics

Deși mai degrabă monoton decît cursiv sau profund naturalist, greoi și inutil de lung (spre exemplu, am numărat vreo zece cadre meditative cu oceanul, după care n-am mai ținut evidența, unele personaje sînt insuficiente, la fel și cîteva intrigi secundare), debutul în regie al actriței franceze Mati Diop reușește să atragă atenția și să nu plictisească datorită scenariului scris de Olivier Demangel, care desfiră simplu și eficient o metaforă despre emigrare și singurătate – spiritele bărbaților dispăruți în larg, plecați pentru o viață mai bună către Spania și aiurea, se întorc să posede femeile lăsate de izbeliște.

7/10 ★

Dragged Across Concrete

Regizorul S. Craig Zahler, care a mai exersat paradigma pulp noir cu precedentele Bone Tomahawk și Brawl in Cell Block 99, e conștient că intriga e subțire și ne relaxează încă din primele 20 minute, cînd cei doi polițiști „cam corupți”, „cam zeloși”, sînt întrerupți din inevitabila scenă clișeu într-un diner de către șeful secției. Anthony Lurasetti, interpretat în oglindă de către Vince Vaughn cu rolul din True Detective de acum cîțiva ani, aruncă meta-gluma: „Didn’t know the Chief Lieutenant was so fond of intrigue”. Evident, nici noi nu tre’ să o luăm prea în serios. Compoziții precise și sublime, lent, dar intens, cu un moment post-modern remarcabil într-o bancă, filmul e un mix tragicomic între banal și șocant. De asemenea, insistă ideologic: arta are dreptul să fie ofensatoare.

8/10 ★

Yesterday

E greu să ieși în evidență ca muzician, iar Jack Malik, interpretat cu candoare și precizie de Himesh Patel, încearcă s-o facă în ciuda faptului că e netalentat – ce-i drept, are o voce remarcabilă, însă compoziția e cel mult mediocră. Norocul îi surîde, miracolul se întîmplă, vorbim totuși despre un scenariu scris de Richard Curtis, meșterul comediilor romantice britanice, după o idee de Jack Barth: eroul nostru le cîntă prietenilor tocmai piesa care oferă titlul filmului și toți jură că n-au mai auzit-o niciodată și că habar n-au cine sînt The Beatles! Glumele bune încep să apară: „Well, it’s not that good… It’s not Coldplay, Fix You”, consideră cineva de la masă.

Fentat din regie de Danny Boyle în momentele anoste din scenariu, filmul reușește cel mai bine cînd jonglează cu intriga absurdă (pe care o abandonează spre a doua jumătate și probabil că mai bine așa, decît să întindă coarda) și notele de subsol despre conservatorismul pop: cum s-ar marketa astăzi un proiect neprefăcut precum The Beatles? Iar gluma involuntară făcută de Ed Sheeran spune totul, cînd îi sugerează lui Malik să schimbe titlul cîntecului „Hey, Jude” cu „Hey, dude”.

7/10 ★

Midsommar

„Nebunia suedeză” a lui Ari Aster (vezi Hereditary) e un trip despre nefericire, singurătate și alte cîteva aspecte filosofice care ne pot scoate din minți pe nesimțite, cu spectaculoasa Florence Pugh în centrul atenției. O lovitură de teatru în stomac, rece și ascuțită, fără atașament emoțional, doar build-up anxios & bizar (asemenea subconștientului) către un deznodămînt izbăvitor.

7/10 ★

The Last Black Man In San Francisco

The Last… se învîrte în jurul lui Fails, care are grijă de casa din oraș unde a copilărit și pe care tatăl lui a pierdut-o. Udă florile, mai vopsește o arcadă, în timp ce actualii locatari nu știu dacă să-l compătimească sau să cheme poliția. Și speră că într-o bună zi va reuși să facă un credit pentru a plăti cele patru milioane de dolari la care e evaluată – pînă atunci, trăiește în casa lui Allen și a bunicului său (Danny Glover). Fails e convins, deși se bazează mai degrabă pe o legendă locală, că bunicul său a construit acea casă în anii ’60 și că a fost prima familie afro-americană din San Francisco. E nostalgic și, în același timp, răzvrătit că o bună parte din identitatea sa a rămas acolo. Realism social, cu episoade de artă contemporană, în stilul & estetica unor Beasts of the Southern Wild, Moonlight sau The Florida Project, filmul lui Talbot pune întrebări serioase despre dreptul la proprietate și încearcă perspective poetice asupra unor idei precum anti-materialism („You never own shit!”), gentrificare & marginalizare. Și chiar mai mult de-atît.

9/10 ★

Years and Years (Sezonul 1)

Cu cîteva împrumuturi din Black Mirror (în general, la capitolul gimmick-uri tehnologice), seria HBO gîndită de Russell T. Davies își imaginează viața unei familii într-un viitor apropiat (poate chiar mai apropiat decît ne așteptăm), cînd lucrurile se complică de la an la an: geopolitica devine tot mai isterică, Planeta tot mai caldă, viața tot mai imprevizibilă. Conversații casual la telefon sau la masă întrerupte de politică sau economie, un ucrainian gay care trăiește în casa unei pensionare rasiste sau o generație Z care-și implantează entuziast telefonia mobilă în corp sînt doar cîteva dintre micro-intrigile din interiorul familiei Lyons, scrisă aproape perfect de Davies: caractere diverse cu statut social diferit, pentru o privire de ansamblu și bineînțeles un amestec juicy de reacții & interacțiuni.

8/10 ★

The House That Jack Built

„Fac filme care altfel nu s-ar face”, spune Lars von Trier într-o discuție, cum altfel decît savuroasă?, alături de Peter Schepelern, profesor la Universitatea din Copenhaga. Dacă treaba asta nu era limpede pînă acum, e suficient să vedem The House That Jack Built, în care von Trier duce pînă la capăt metafora despre specia umană: o iremediabilă pacoste pe fața pămîntului, una egoistă, nefericită, dezastruoasă și violentă. Iar treaba asta e, pe cît de dureroasă, pe atît de comică, fiindcă personajul principal e un criminal în serie care suferă de tulburare obsesiv-compulsivă și care își depozitează victimele într-un congelator, printre cutii de pizza.

8/10 ★

Parasite

Patru membri ai unei familii sărace reușesc să se infiltreze în casa alteia bogate cît ai zice „Ce casă mare și frumoasă aveți”. Familia bogată habar n-are despre complot, doar fosta bonă află secretul și de-aici se declanșează un conflict al alienării din care regizorul Joon-ho Bong (vezi Memories of Murder sau Snowpiercer) meșterește naturalist, uneori fățiș, alteori imprevizibil, scene pictural caricaturale, tragicomice, mai întîi despre moravuri (salut, Moliere, salut, Caragiale, salut Mizerabilii), mai apoi despre capitalism: economia inechitabilă, în care bogăția se află în conturile cîtorva, are consecință lupta pentru firimituri.

8/10 ★

The Farewell

Sensibil și intrigant socio-cultural, melancolic existențial și interogînd moralitatea deciziei de a ascunde diagnosticul bolnavului, dar și alte aspecte ale clash-ului est-vest, filmul regizat de Lulu Wang e un episod tragicomic (începe cu un banc despre moarte!) din viața unei tinere dintr-o familie de imigranți chinezi care trăiește în Statele Unite, după ce se întoarce în orașul copilăriei, unde bunica ei, cu care încă vorbește zilnic la telefon, mai are foarte puțină vreme de trăit. Avem: intrigi și bîrfe în timpul mesei, o nuntă regizată, anxietăți și/sau orgolii de clasă și compuneri vizuale metaforice remarcabile despre trecerea timpului.

9/10 ★

Hustlers (fotografie principală)

Filmul regizat de Lorene Scafaria (vezi Seeking a Friend for the End of the World) adună toate stereotipurile (fata nouă și naivă, femeia cu experiență, fata cu iubit gelos, fata „de cartier”, bunicuța de la club și așa mai departe) și le amestecă nonșalant, cu ambiții Soderbergh, într-o parabolă despre supraviețuire într-o economie inegală și prăbușită, fetiș consumerist și feminism camp. Are tonus, senzualitate și inteligență („This city, this whole country, is a strip club. You’ve got people tossing the money, and people doing the dance”), iar cele patru cum-să-nu-te-măriți-cu-un-milionar Constance Wu, Jennifer Lopez, Keke Palmer & Lili Reinhart sînt captivant de firești.

8/10 ★

PS. Mențiuni posibile, încă nevizionate: Transit, Portrait of a Lady on Fire, Uncut Gems, Amanda, The Lighthouse sau Beanpole.